Botoșani, mai scump ca Steaua! Cât costă un abonament în Liga 1

Redactor:
Daniel Remes
Botoșani, mai scump ca Steaua! Cât costă un abonament în Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

-Petrolul a dat deja 3.000 de abonamente, în timp ce Gaz Metan, Ceahlăul și CFR nu pun în vânzare la peluze
-Corona Brașov și Astra nu vând deloc abonamente pentru noul sezon

Noul sezon al Ligii I debutează pe 20 iulie, iar multe dintre echipe au intrat cu pregătirile în linie dreaptă. Pe lângă amicale și transferuri, unele formații au pus în vânzare abonamente pentru suporteri. În mod surprinzător, FC Botoșani este echipa care a stabilit cele mai scumpe abonamente la peluze, acolo unde iau loc cei mai înfocați suporteri. Astfel, un permis pentru 17 jocuri în Liga I în peluza Municipalului costă 300 de lei, cu 100 de lei mai mult decât cel din peluza de pe Național Arena, pentru fanii Stelei și decât cel din peluza „Ilie Oană”, pentru suporterii Petrolului. „Avem nevoie de bani la bugetul clubului. Am luat în calcul orice ban pe care îl putem încasa pentru a nu avea probleme în ceea ce privește plata contractelor sau a datoriilor la bugetul statului. Chiar acum trei săptămâni am plătit 327.000 de lei la bugetul statului. Mai avem de achitat TVA-ul plus prima pentru promovare”, a motivat decizia legată de prețuri Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani.

Petrolul, campioană la abonamente
Până în momentul de față, FC Botoșani a vândut 1.000 de bucăți dintr-un total de 6.000. Interesant este că în zona acoperită a tribunei I s-au vândut aproape toate abonamentele deși prețul este de 600 de lei, iar la peluză nu se dau aproape deloc. Din acest punct de vedere, cel mai bine stă Petrolul. Oficialii deținătoarei Cupei au anunțat că au vândut peste 3.000 de abonamente, depășind deja numărul total din sezonul trecut. Un salt spectaculos a făcut și Dinamo, care a vândut până acum 1.500 de abonamente, după ce sezonul trecut avea doar 200 de abonați. În schimb, CFR Cluj, Ceahlăul și Gaz Metan nu vând abonamente la peluze, accesul în aceste zone ale arenelor urmând a se face doar pe bază de tichete.

Corona și Astra nu vor abonați
După o pauză de două sezoane, campioana Steaua a anunțat recent că va pune din nou în vânzare abonamente, asta chiar dacă va evolua atât pe Național Arena cât și în Ghencea. Prețurile sunt între 199 și 1.449 de lei, iar posesorii vor avea prioritate la tichetele din cupele europene. Totodată, Steaua a precizat faptul că va disputa cel puțin 10 jocuri pe Național Arena. În direcția opusă, Corona și Astra nu vor pune în vânzare abonamente. În aceeași situație ar putea fi și Viitorul, care va disputa jocurile din sezonul următor al Ligii I pe stadionul din Chiajna. Cel mai ieftin abonament la peluză îl vinde FC Vaslui, 50 de lei pentru tot sezonul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Florin Manea l-a descoperit în echipă la Rapid pe fiul lui Călin Georgescu!
Florin Manea l-a descoperit în echipă la Rapid pe fiul lui Călin Georgescu! "Mi se părea că-l cunosc. Eu l-am…
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×